Politica

Dușmanul Dușmanului Meu

1200px-Sofia-Monument-to-Soviet-Army--Glory-to-Ukraine-20140224-1
Foto: Vassia Atanassova – Spiritia [ CC BY-SA 3.0 (http://creativecommons.org/licenses/by-sa/3.0) ], via Wikipedia

„Dușmanul dușmanului meu îmi este prieten.”

Conform dictonului, în fața amenințării comune de la est, Ucraina ne este prietenă. În media se pot observa astfel de sentimente vehiculate cu naturalețea folosirii unui raționament evident. În plus, afectiv vorbind, nu poți să nu simpatizezi cu zbuciumul unui popor care caută să scape de controlul rusesc despre care știm cu toții cât poate fi de opresiv. Pornind de la dicton, întrebarea cu adevărat interesantă în această situație este următoarea: Cât de prietenos va fi dușmanul dușmanului meu dacă ei sunt frați? În ciuda aparenței glumețe a întrebării, ea nu trebuie tratată cu prea mare ușurătate. Până la urmă, războiul din estul Ucrainei este supranumit și Războiul Fraților.

Statul ucrainean modern există de doar 25 de ani (încă neîmpliniți). El diferă de majoritatea statelor europene prin faptul că nu este constituit pe baze naționale tradiționale, ci doar ca imperativ strategic dictat de necesitatea existenței unei zone-tampon între Rusia post-sovietică și restul Europei. Vreme de mult timp, istoria, cultura și soarta Ucrainei au fost legate foarte strâns de cele ale Rusiei. Pe lângă toate acestea, Ucraina mai datorează ceva Rusiei, anume actuala proporție a compoziției etnice și înseși granițele moștenite după vechiul contur sovietic. Astfel, ea reprezintă mai degrabă un conglomerat de etnii și religii. Cu prezența a trei ramuri ale Bisericii Ortodoxe și a comunităților greco-catolice, romano-catolice, protestante, musulmane și iudaice, Ucraina este mai mult decât diversă.

În urma a sute de ani de rusificare intensă a spațiului ucrainean, raportarea la apartenența națională și chiar însuși constructul identități naționale rămân încă problematice și eterogene în funcție de regiune. Chiar dacă harta etnică s-a schimbat în ultimele secole, trebuie amintit faptul că influența culturală rusă față de națiunea ucraineană este în mod firesc încă prezentă și perpetuată. Astăzi, diferențele etno-lingvistice dintre cetățenii ucraineni se prezintă după cum urmează.

Ethnolingusitic_map_of_ukraine

By Yerevanci [ CC BY-SA 3.0 (http://creativecommons.org/licenses/by-sa/3.0) ], via Wikimedia Commons

Official_Russian_language_support_in_UkraineUnii ar putea crede că tocmai din cauza presiunilor istorice, ucrainenii preferă să păstreze distanța față de cultura rusă, punând accent pe propriile valori. Însă, deși Ucraina încearcă să își dezvolte propriul spirit național, multe dintre valorile sale rămân întrepătrunse cu cele rusești. Astfel, întrebați în 2005 dacă să adopte limba rusă drept a doua limbă oficială, 48,6% dintre ucraineni au răspuns favorabil și 16,8% au considerat că e greu de spus, în vreme ce numai 34,4% au fost împotrivă și 0,1% nu au răspuns.

Așadar, dacă nume precum Războiul Fraților nu ni se par suficient de convingătoare, uitându-ne la structura etno-lingvistică și la raportarea cetățenilor față de limba rusă ne va fi clar de ce cele două țări sunt înfrățite.

O problemă importantă pentru România în această perioadă de intensificare a relațiilor diplomatice cu Ucraina este felul în care ar trebui să ne reglăm așteptările. Dacă ne uităm în urmă, deși relațiile noastre în cei 25 de ani nu au avut o anvergură prea mare, intensitatea lor a fost consistentă, din păcate, în sens negativ.

Este suficient să amintim doar un conflict cu Ucraina pentru a ne da seama de atitudinea sa față de noi. Construcția canalului Bâstroe care a fost demarată de ucraineni în 2004 amenința cu distrugerea partea românească de deltă. Acest demers a fost făcut în ciuda faptului că atât Ucraina cât și România recunosc statutul protejat al deltei în cadrul UNESCO și al convenției de la Ramsar. În baza statutului de țări membre, cele două guverne pot debloca fonduri și expertiză specializată pentru asigurarea sustenabilității și protecției Deltei Dunării, reducând sărăcia localnicilor din această zonă.

Acțiunea ucraineană a continuat, atrăgând cu sine o comisie de anchetă a Convenției de la Espoo, la care Ucraina este de asemenea semnatară. În ciuda somațiilor, proiectul a mers înainte escaladând conflictul. 140 de asociații non-profit și sindicate au protestat printr-o scrisoare deschisă depusă la ambasada Ucrainei din București pe motiv că acțiunea ucraineană amenința atât mediul cât și rezervele piscicole românești generatoare de profit. În cele din urmă, România a amenințat cu construirea unui contra-canal pe propriul teritoriu în vederea redirecționării apei și descurajării proiectului. Pe lângă guvernul României, Uniunea Europeană și Statele Unite ale Americii au cerut în repetate rânduri oprirea proiectului. În urma ignorării avertismentelor, părțile semnatare ale convenției de la Aarhus au decis impunerea de sancțiuni membrului ucrainean. În fine, abia după această escaladare periculoasă a conflictului, Ucraina a decis sistarea proiectului Bâstroe. Cu toate acestea, conflictul este reaprins periodic de partea ucrineană.

Așadar, Ucraina a fost parte semnatară convențiilor internaționale de pe urma cărora beneficia atunci când îi convenea pentru ca apoi să le ignore și să își urmărească strict interesul propriu în dauna celorlalți și atrăgând în final sancțiuni internaționale după avertismente repetate venite din Europa și Statele Unite…  Vă sună cunoscut stilul?

În acest scurt reportaj puteți vedea desfășurarea a trei conflicte ale României cu Ucraina.

Sigur, o anumită schimbare este în mod cert prezentă la Kiev, însă nu ne putem aștepta ca aceasta să fie radicală. Motivul este constituit de compunerea a două elemente. În primul rând, Ucraina este impregnată de educația rusă și felul acesteia de a gândi politica de stat. În al doilea rând, odată cu moștenirea granițelor sovietice, Ucraina a moștenit odată cu ele și problemele sovietice care sunt prin definiție imperialiste. Singurul lucru care poate ține sub control un conglomerat etnic în termeni rusești este forța brută a autorității centrale care acum nu mai este suficientă la Kiev. Cu alte cuvinte, Ucraina a moștenit de la Rusia atât problemele ei, cât și felul ei de a gândi pentru a le rezolva. Astfel, în urma conflictului din est, Ucraina a făcut ceea ce a învățat de la înaintașii imperialiști – a chemat la arme minoritățile pentru propria cauză, printre care și români din regiunea Odesa care au ars ordinul de incorporare și s-au opus autorităților (detalii aici). Prin extensie, atâta timp cât politicile de stat ale Ucrainei sunt dominate de raționalitatea rusească, rezultatele relațiilor noastre vor fi de o factură asemănătoare.

Așadar, nu trebuie să ne lăsăm convinși în întregime de disperarea unei Ucraine instabilă politic, cu o armată copleșită, decimată și în disperată nevoie de aliați. Totuși, România trebuie să aibă în continuare o atitudine diplomată și fermă, folosind acest context în cel mai bun interes propriu, chiar dacă aceasta înseamnă să ajutăm dușmanul dușmanului nostru. Însă în ceea ce privește prietenia, trebuie să fim realiști cu privire la așteptările pe care ni le facem față de Ucraina pe termen lung. Deși o mică schimbare a avut loc la Kiev, „frații în veci vor fi frați”. Până la urmă, separatiștii pro-ruși, soldații ucraineni și soldații ruși, toți cântă același cântec înainte de a merge la luptă.

like banner 2 regular

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s